După proza scurtă a lui Mircea Nedelciu şi după Zmeura de cîmpie, seria Operelor complete ale marelui autor continuă cu cel de-al doilea roman al său, Tratament fabulatoriu.
E o spectaculoasă construcţie cu straturi multiple, cu limpezimi şi ambiguităţi care trec unele într-altele pe nesimţite, încît povestea se menţine tot timpul într-un regim bivalent, teoretic imposibil: realist şi fantastic nu în succesiune, ci simultan! Romanul amestecă existenţa cotidiană concretă, documentabilă, cu ficţiunea halucinatorie, cvasi-mitică, alimentată – pe deasupra – din surse livreşti, totuşi ancorată şi ea în zona posibilului, de vreme ce autenticitatea îi este confirmată de mărturiile credibile ale localnicilor. Mircea Nedelciu patentează astfel o varietate inedită a categoriei fantasticului, rezultată dintr-un – da! – „tratament fabulatoriu” aplicat vieţii celei adevărate. Pînă la urmă, romanul se dezvăluie ca o enormă parabolă a vieţii şi a literaturii, amuzantă ici, neliniştitoare dincolo, profundă, impresionantă. Proză de mare clasă!
Ion Bogdan Lefter
Recenzii
Nu există recenzii până acum.