Hortensia Papadat-Bengescu

„Toate personajele din Concert din Muzică de Bach, Drumul ascuns, ca şi din celelalte scrieri ale prozatoarei trăiesc un calvar al închipuirii, jocul fanteziei lor compunând psihologii sau peisaje ale unei călătorii peste mări, niciodată realizată, vizând dubla cadenţă a vieţii între deficitul de existenţă şi «fierberea vulcanică» a imaginaţiei. Poezia visului, nostalgia tărâmului edenic al realităţii sale secunde, pe care le trăieşte mereu perso-najul, sunt efectele prezenţei lumii şi spaţiului interior în ipostaza unui orizont închis. Scriind «documente sufleteşti» sau căutând «căile obiectivării», Hortensia Papadat-Bengescu rămâne ea însăşi, atât timp cât regalitatea femeii în faţa oglinzii, ca şi cealaltă regalitate, a femeii în faţa vieţii şi a făpturilor sale, rămân suverane.”
Ioan Holban