H.P. Lovecraft: Împotriva lumii, împotriva vieţii

Michel Houellebecq, poet, prozator, eseist, este cel mai cunoscut şi tradus scriitor francez contemporan. Dar şi unul dintre cei mai controversaţi. Michel Thomas s-a născut pe 26 februarie 1956 în insula Réunion, din părinţi hippioţi, care s-au dezinteresat foarte repede de existenţa sa, drept pentru care a adoptat numele bunicii care l-a crescut. Nihilismul său aparent şi aprigul apetit pentru polemici au stârnit în repetate rânduri scandaluri răsunătoare. Dar luciditatea şi observaţiile chirurgicale din romanele sale au fost răsplătite nu doar cu numeroase premii, între care şi cel mai renumit şi râvnit în spaţiul francez, premiul Goncourt, ci şi cu cea mai înaltă distincţie acordată de statul francez, aceea de Cavaler în Ordinul naţional al Legiunii de onoare. Singurul text important netradus până acum în limba română este chiar eseul său de debut, H.P. Lovecraft. Contre le monde, contre la vie, publicat pentru prima dată în 1991, la Editions du Rocher.

Volume de Michel Houellebecq traduse în limba română: Extinderea domeniului luptei, Particulele elementare, Platforma, Harta şi teritoriul, Posibilitatea unei insule, Supunere, Neîmpăcat, Serotonina

Howard Phillips Lovecraft constituie un exemplu pentru toţi cei care doresc să înveţe să-şi rateze viaţa şi, eventual, să-şi reuşească opera. Chemarea lui Cthulhu, Dagon, sau Munţii demenţei sunt tot atâtea repere care fac din H.P. Lovecraft un maestru incontestabil al genului horror şi fantastic, dând naştere unei fascinaţii căreia i-au căzut pradă mulţi contemporani, între care şi Michel Houellebecq, cel care descoperindu-l la şaisprezece ani, nu a încetat să-l citească de atunci. În acest scurt eseu, autorul schiţează un itinerariu ieşit din comun, oferindu-ne totodată premisele propriului univers lipsit de iluzii, care l-a condus la imensul succes al Particulelor elementare. Pe linia lui Francis Lacassin, Houellebecq se străduieşte să pună în lumină „textele mari”, în sprijinul a ceea ce el numeşte „un mit fondator”. Care e tot atât de rar precum cel al lui Homer. Un mit construit împotriva oricărei forme de realism social, pe fondul unor convingeri materialiste pe cât de lucide, pe atât de disperate. Dicotomia realitate-onirism nu este o noutate. Romantismul, apoi Simbolismul l-au explorat fără răgaz, deschizând calea Suprarealismului. Baudelaire deplângea faptul că visul nu este totuna cu realul. Mallarmé se bucura, în ciuda crizelor sale violente legate de practica versului, de forţa transcendentă a onirismului poetic, mergând până la a afirma cu tărie că poetul nu are nimic de-a face cu societatea. Dar nimeni, înainte de Lovecraft, nu a ştiut să se cufunde atât de adânc în haosul fără formă al unei spaime percepute în teroarea ei cosmică, pentru a elabora, dincolo de un materialism cinic radical, ceea ce suntem nevoiţi să considerăm ca o uimitoare Renaştere mitologică.

Fred Bau