„Andrei Novac scrie o poezie care nu este, de fapt, o masca a timidita‏tii, asa cum sugereaza titlul, ci un vehicul al meditatiei si al cautarii unor intelesuri ascunse. Nu e poezia unei mari explozii afective, ci, mai degraba, a unei permanente sublimari a tensiunii existen‏tiale, a exasperarii mocnite, in nenumarate – dar nu repetate – sugestii ale absen‏tei. Un agreabil ceremonial fara artificii al micilor tablouri personale, al momentelor evanescente, alcatuieste nada cu care Andrei Novac isi imbie cititorul in poem.” Razvan Voncu