Imnul frumoasei Olivetti

Ioan Barb porneşte mai de fiecare dată de la acel memento al realului impus ca prag de Camil Petrescu şi se lasă dus apoi de un trend parabolic al imaginarului. Pe liniile mai active ale acestuia ajunge ba la o poezie cu priză la concretul cotidian (sau anamnetic), ba la o poezie ce se pierde în ritualuri de iluminare, ba – mai adesea – la o ţesătură de stări păzite de ironie să nu dea în confesiuni sentimentale.

Al. Cistelecan

INFORMAŢII SUPLIMENTARE: