Pisica. Început de igrasie

„Pe Ștefan Ciobanu şi aţa şi inima-l trag spre suprarealism. În pisica. început de igrasie acesta pare mai degrabă premeditat decît spontan, cel puţin în măsura în care nu-i un suprarealism relevat prin intermediul imaginii, ci mai curînd prin cel al intrigii poetice. Sunt cîteva piese de onirism cu o epică a stranietăţii bine condusă, sunt alte – mai multe – piese cu legislaţie suprarealistă, dar mai convingătoare de suprarealism sunt poemele în care montajul de secvenţe realizează convulsivitatea reportajului. Scrise cu avînt, pe fir fals narativ, poemele lui Ciobanu conturează o atmosferă de consistenţă deopotrivă anxioasă şi ludică. Aş zice că poetul îşi defavorizează aici scriitura de concizii, dar tocmai ea – mi se pare – e mai eficientă în suprarealizarea anxietăţii de fundal, pe care o surprinde în imagini nucleare.”

Al. Cistelecan