Jurnalul unor cuvinte ingrate

„Jurnalul unor cuvinte ingrate cu care debuteaza Emilia Ajule este, de fapt, o reactie de rana, de fiinta ranita care se apara zgiriind si lovind. Cuvintele ei sunt ingrate mai degraba pentru ca nu sunt gratioase si sfioase decit pentru ca nu se angajeaza in ode si imnuri. Dar fondul din care ies (unul de psihisme incarcate, lasate cel mai adesea in subsolul sau pragul poemelor) nici nu poate pretinde descarcari de gratie. Ci mai curind un limbaj agresiv, taios si abraziv. Asa ca Emilia foloseste un limbaj de smirghel, de resentiment si o sintaxa zburlita si burzuluita, cu care-si apara rezervele de idealitate si candoare. Cerneala de sepie iritata e aruncata direct pe pagina, dar de fapt poemele (multe puse pe voci si recuperind in secvente brutale biografii de striviti si exclusi) persevereaza (intr-un fel de clandestinitate) in compasiune. Cinismul abrupt al notatiilor e doar fata ofensiva a acestui lirism de rana si de compasiune.” Al. Cistelecan